Listen to The Child

foto lateral stanga listen to the childSCOPUL PROIECTULUI

Proiectul vizează îmbunătățirea situației copiilor victime sau martori ai infracțiunilor, implicați în proceduri judiciare, prin introducerea unei abordări integrate față de copii, pe baza evaluării personalizate a nevoilor lor specifice, punctul de referință fiind interesul superior al copilului. În susținerea priorității programului – „Sprijinirea victimelor infracțiunilor”, proiectul încearcă să ajute la implementarea Directivei 2012 privind standardele minime referitoare la drepturile, sprijinirea și protejarea victimelor infracțiunilor, „în scopul de a îmbunătăți încrederea reciprocă şi de a asigura protecția drepturilor victimelor și a acuzaților „.

OBIECTIVELE PROIECTULUI

⦁ Participarea la procedurile judiciare supun copiii la un risc ridicat de victimizare. O cercetare SAPI a arătat că intervievarea copiilor se face în mod repetat (3 – 7 ori) asupra aceluiași subiect de către polițiști, asistenți sociali, anchetatori, experți, judecători, etc. Din păcate, cei mai multi au prea puține cunoștințe despre copii și nici unul nu este apt să interogheze copii.
⦁ Expertiza medicală nu este încă realizată într-o manieră specifică şi poartă un risc ridicat de victimizare secundară, în special, în cazurile de violență sexuală. Cercetarea arată că drepturile copiilor victime sau martori ai infracțiunilor la informare, însoțire și sprijin nu sunt deloc garantate.
⦁ Standardele internaționale necesită o adaptare la justiția juvenilă și la nevoile copiilor prin introducerea principiului „interesul superior al copilului”. Acesta este o prioritate centrală a reformei planificate în Bulgaria, bazat fiind pe un concept de politici de stat în domeniul justiției, şi adoptat de Consiliul de Miniștri al Bulgariei, în august 2011. Pentru realizarea Conceptului, în 2013, a fost adoptată o foaie de parcurs. România se confruntă cu o situație similară.
⦁ Proiectul își propune să promoveze dezvoltarea unor practici multidisciplinare și integrate și să concentreze aceste practici asupra copiilor din toate țările partenere, precum și la nivelul UE. Acest lucru se va face prin modificarea serviciilor și furnizarea lor în interesului superior al copilului și al stadiul acestuia de dezvoltare. Proiectul vizează să contribuie la eliminarea totală a „competenței de a depune mărturie” încă prezentă în Bulgaria și România, și, ca urmare, la creșterea validității mărturiilor copiilor. Instrumentele educative și recomandările elaborate pe parcursul proiectului vor facilita o integrare mai rapidă și mai eficientă a Directivei 29/2012 / UE în legislațiile naționale.

REZULTATELE AȘTEPTATE ALE PROIECTULUI

⦁ Un rezultat deosebit de important va fi crearea, pentru prima dată a unei abordări comune, a unei metodologii clare și a unui model pentru unificarea diverselor cercetări psiho-sociale, medicale și juridice în cadrul evaluării holistice a copilului.
⦁ Ne așteptăm ca proiectul să demonstreze o evaluare holistică și ȋn interesul superior al copilului prin oportunitățile oferite pentru diferitele intervenții de bază (juridică, de protecție și de reabilitare). Ne așteptăm ca datorită pilotării evaluării a 15 copii să reușim să prevenim victimizarea secundară și să asigurăm o reabilitare de succes, datorită unei abordări sincronizate, realizată de instituții.
⦁ Grație muncii reciproce la nivel de experți, ne așteptăm să producem instrumente de lucru specifice. Produsele care vor fi dezvoltate vor avea la bază experiența partenerilor şi a încă 2 țări din diferite regiuni ale UE, în total a 6 state.
⦁ Proiectul include un program internațional de formare a formatorilor cu ajutorul setului de instrumente de formare, care vor efectua apoi training-uri locale, cu instituțiile din zonele lor, în scopul creșterii capacității. Avem intenția să pregătim 50 de formatori de formatori (Bulgaria și România), care la rândul lor vor forma un număr total de 400 de profesionişti (10 formări locale pe țară).
Anticipăm îmbunătățirea și extinderea practicii de participare a copiilor în cadrul procedurilor juridice, în principal în Bulgaria, prin:
⦁ unirea eforturilor diverșilor specialiști în punerea în aplicare a evaluării comune a copilului prin pregătirea unui protocol de activitate de colaborare, care va include, pentru prima dată, Ministerul Sănătății, prin lobby-ul Asociației Pediatrice din Bulgaria și Agenției de Stat pentru Protecția Copilului;
⦁ continuarea specializării echipei naționale de experți pentru audierea copilului;
⦁ continuarea specializării procurorilor, judecătorilor și polițiștilor pentru lucrul cu copiii participanți în procedurile judiciare;
⦁ realizarea unei abordări comune inter-instituționale în domeniul justiției, protecției și reabilitării copiilor victime sau martori ai infracțiunilor.
⦁ Ne așteptăm ca proiectului de plasament ȋn România să se schimbe, prin:
⦁ sensibilizarea actorilor locali prin activități de comunicare, de lobby și advocacy;
⦁ începerea unor noi practici pentru participarea copiilor la procedurile judiciare.
⦁ Ne așteptăm ca prin acest proiect să avanseze ameliorarea practicilor multidisciplinare și integrate, precum și conceptualizarea practicilor aplicate copilului atât ȋn țările partenere, cât și la nivelul UE. Îmbunătățirea constă în crearea serviciilor pentru copil și adaptarea lor la interesul superior al copilului şi la stadiul său de dezvoltare.
⦁ Ne așteptăm ca proiectul să contribuie la eliminarea totală a evaluării „competenței de a depune mărturie”, încă în vigoare în Bulgaria și România, și, prin urmare, la creșterea validității mărturiilor copiilor.
⦁ În general, ne așteptăm la un nivel sporit de conștientizare și sensibilizare a actorilor cheie din sistemul de justiție în ceea ce privește participarea copilului și necesitatea de a-i garanta drepturile. Acesta va fi, de asemenea, un rezultat așteptat de site-ul proiectului, privind evenimente importante pentru publicul larg, ȋn limba franceză și engleza, și furnizarea de produse către alți profesioniști.
⦁ Instrumentele de formare și, în special, recomandările vor facilita o transpunere rapidă a Directivei 29/2012 / UE în legislațiile naționale. Acesta ar fi un mod stabil pentru ca eforturile făcute pentru utilizatorii finali, copiii, să fie benefice.

ACTIVITATILE PROIECTULUI

Evaluarea nevoilor personalizate
După examinarea bunelor practici și a resurselor existente, se va propune o abordare multidisciplinară pentru efectuarea evaluării nevoilor personalizate ale copiilor care participă la proceduri judiciare, concentrându-se pe interesul lor. În cadrul acestei activităţi SAPI va realiza un ghid de evaluare pentru profesionişti. Ghidul va fi disponibil pe PDF ȋn limbile tuturor partenerilor precum şi ȋn limba engleză .
Abordarea multidisciplinară integrată
Se vor elabora bune practici bazate pe recomandările vizând aplicarea unei abordări multidisciplinare, pe parcursul procedurilor judiciare în care este implicat copilului victimă sau martor al infracțiunilor.
Diseminarea produselor proiectului şi activităţi de lobby
Diseminarea produselor și rezultatelor proiectului în rândul profesioniștilor și a beneficiarilor a organismelor publice și a altor stakeholderi, în scopul de a asigura vizibilitate, angajament politic și durabilitate.

SCURTA DESCRIERE A PROIECTULUI

Proiectul „Listen to the child – justice befriends the child” contract № JUST/2013/JPEN/AG/4601 este implementat ȋn patru țări europene: Bulgaria, România, Italia şi Franța, şi se va desfășura ȋn parteneriat cu Observatorul Internațional pentru Justiție Juvenilă (IJJO) cu sediul la Bruxelles, organizație internațională, care prin structurile sale, este activă ȋn acest domeniu, la nivel european. Proiectul are ca scop îmbunătățirea situației copiilor victime sau martori ai infracțiunilor, implicați în proceduri judiciare, prin introducerea unei abordări integrate față de copii, pe baza evaluării personalizate a nevoilor lor specifice, punctul de referință fiind interesul superior al copilului. Practicile şi experiențele celor patru țări, aplicate la nivel național sau în proiecte pilot, sunt diferite.

Ideea centrală a proiectului constă în a permite o înțelegere comună între țările partenere, prin schimbul și analiza bunelor practici dar și a lacunelor, ceea ce va conduce la elaborarea unui model de evaluare cu o metodologie clară și ușor de recunoscut, bazată pe cele mai bune performanțe din fiecare țară. Cercetarea teoretică a școlilor importante de psihologie, deținute de partenerul italian, va servi ca bază științifică pentru construirea unui model comun.

Integrarea suportului psiho-social al serviciilor medicale și juridice este un alt accent important al proiectului. În această parte a proiectului analiza va fi extinsă ȋn încă două țări, Marea Britanie și o țară scandinavă, datorită diferențelor tradiționale existente între sistemele din aceste țări şi cele aparținând țărilor din Europa Centrală și de Est.

Acționând în acest fel, se vor înmulți proiectele de know-how pe această temă, vor spori competențele partenerilor și vom avea rezultate concrete, valabile și utilizabile de către fiecare partener în parte precum și la nivel european.

Proiectul este deosebit de important pentru Bulgaria și România, unde există o reformă politică continuă a sistemelor de justiție referitoare la diferențierea sistemelor de justiție juvenilă, care acordă mai multă atenție respectării caracteristicilor specifice ale copiilor implicați în proceduri judiciare. Proiectul poate fi un canal important pentru a facilita punerea în aplicare a Directivei 2012/29, care stabileşte standardele minime privind drepturile, sprijinirea și protejarea victimelor infracțiunilor, enumeră o serie de drepturi, atribuite victimelor infracțiunilor, acordă o atenție specială nevoilor specifice ale copiilor victime sau martori ai infracțiunilor și prevede în mod explicit şi în timp util o evaluare personalizată a nevoilor acestor copii, în conformitate cu procedurile naționale. Pe scurt, proiectul își propune să contribuie la stabilirea unei metodologii, rezultat al unei consultări la scara largă și a unei practici adecvate de evaluare, care va servi ca punct de plecare și de reper pentru orice intervenții ulterioare, în sprijinul copiilor victime.