logo-fonpc

Email

office@fonpc.ro

Telefon

0753 012 866 / 0753 012 896

Conferința națională pentru adopție – ADOPŢIA, O NOUĂ PERSPECTIVĂ

Info membri

În 25-26 Septembrie 2014 va avea loc, la Bucureşti, a doua ediţie a Conferinţei Naţionale pentru Adopţie, organizată de Asociaţia Ador Copiii în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC),  Romanian American Foundation, SC Nord Metal, Unicredit Leasing,  DGAPSC Timis, DGAPSC Covasna, DGASPC Sector 4. Partenerul media al evenimentului este trustul de presă Mediafax.

Invitata specială a acestei ediţii este doamna Beatrice Biondi, director al Agentiei Franceze pentru Adoptii din Franţa, părinte adoptiv.

Interesul superior al copilului este unul din cele 4 principii ale Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Acest principiu va fi analizat atât din perspectiva reglementărilor internaţionale, cât şi a celor naţionale. Ce înseamnă acest principiu, dacă el trebuie privit în corelaţie cu alte principii, cum poate fi aplicat în practică, cum se poate rezolva posibilul conflict dintre interesul copilului si interesele adulţilor, cine are responsabilitatea aplicări principiului, toate aceste întrebări vor fi abordate în cadrul conferinței.

România are nevoie de o nouă perspectivă asupra adopţiei, atât din partea specialiştilor cât şi a viitorilor adoptatori, altfel copii aflaţi acum în sistemul de protecţie specială vor creşte şi vor deveni adulţi pentru care vom plăti cheltuieli de asistenţă socială, cheltuieli de sănătate sau cheltuieli în sistemul penal. Serviciile sociale și cele de adopții trebuie să sprijine în mod real copiii aflaţi în situaţii de risc astfel încât aceştia să nu îngroaşe rândurile în statisticile copiilor abandonaţi greu adoptabili, care la vârsta majoratului ajung în stradă, fără niciun sprijin, fără locuinţă şi cu o educaţie şi pregătire precară.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi Asociaţia Ador Copiii la adresa de email office@adorcopiii.ro sau telefonic la numarul 0724 551 493, persoana de contact Laura Jacan. 

Te-ar putea interesa și...

Distribuie