logo-fonpc

Email

office@fonpc.ro

Telefon

0753 012 866 / 0753 012 896

O nouă distincție pentru FONPC

Stiri

“Din păcate, abandonul copiilor este un comportament care nu ține de natura umană și este o moștenire grea a timpurilor comuniste. Acest abandon al copiilor și deresponsabilizarea părinților ne vor urmări încă mulți ani de acum încolo. Trebuie să facem un efort susținut ca societate responsabilă, pentru a reduce abandonul și a integra copiii abandonați într-o societate normală” a spus Domnul Bogdan Simion, Președinte de onoare al FONPC

Pe lângă recunoașterea publică a meritelor, proiectul Art for Children oferă celor trei ONG-uri nominalizate și un important sprijin financiar, destinat continuării și dezvoltării proiectelor și activităților acestora, sprijin în valoare totală de 135.000 de LEI.

FONPC mulțumește, și pe această cale, inițiatorilor, organizatorilor, susținătorilor, artiștilor și colecționarilor de artă care ne-au acordat aprecierea și încrederea lor, și care contribuie astfel, în mod direct, la succesul demersurilor Federației. Apreciem că, dincolo de suportul moral și financiar oferit organizațiilor neguvernamentale, proiectul Art for Children, pune în lumină arta, ca purtătoare atât de valoare patrimonială cât și de responsabilitate socială.

Art for Children este o licitație de opere de artă, cu scop caritabil, organizată de Artmark, la inițiativa Prințesei Marina Sturdza, alături de Asociația Generation Europe România, în asociere cu UNICEF România.

Conceput ca un eveniment bianual, în cadrul căruia artiștii români sunt încurajați să creeze și să doneze lucrări de artă în beneficiul exclusiv al copiilor, alăturate operelor de artă românească importantă, special selecționate de Artmark, Art for Children aduce o contribuție importantă la acțiunile în sprijinul copiilor defavorizați din România. Cu prilejul ceremoniei de acordare a premiilor Art for Children, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), alături de Fundația Motivation România și Hope and Home for Children România, s-a bucurat, înca o dată, de recunoașterea contribuției sale esențiale la îmbunătățirea și armonizarea politicilor publice care vizează protecția copilului.Anul acesta, licitația caritabilă a fost găzduită, în luna mai, de Banca Națională a României, iar ceremonia de anunțare a organizațiilor beneficiare ale fondurilor obținute din vânzarea operelor de artă s-a desfășurat, marți, 11 noiembrie, la sediul Artmark, în incinta Palatului Cesianu-Racoviță din București.

FONPC este o reţea de ONG-uri din România care activează în domeniul protecţiei şi bunăstării copilului, fiind principalul interlocutor specializat al statului în vederea elaborării şi redefinirii politicilor publice pentru asigurarea bunăstării copilului din perspectiva drepturilor copilului, utilizând şi dezvoltând într-un cadru coerent şi comprehensiv, experienţa şi expertiza membrilor săi.

Înfiinţată în Noiembrie 1997, FONPC există cu şi pentru membrii săi, 78 de ONG-uri, în folosul copiilor şi al comunităţii ghidându-se după principiile şi prevederile statutare şi promovând următoarele valori: identitatea si autonomia membrilor, eficienţă în comunicare şi acţiune, decizie democratică, solidaritate, deschidere, încredere, respect reciproc, echitate, consecvenţă si continuitate, parteneriat, transparenţă, participare şi implicare.

În vederea atingerii obiectivelor propuse, FONPC lucrează în strâns parteneriat cu donatorii, finanţatorii, autorităţile locale şi naţionale, organizaţii neguvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii europene, societatea civilă, comunitatea şi cu alţi actori implicaţi în promovarea respectării Drepturilor Copilului.

Pentru mai multe informații, vă invităm să contactați Federatia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) la telefon: +40 753 01 28 66, +40 753 01 28 96, fax: +4 021 326 84 58, e-mail: office@fonpc.ro, website: www.fonpc.ro. Persoană de contact: Roxana Ogrendil, Director Executiv FONPC, e-mail: roxana.ogrendil@fonpc.ro

Te-ar putea interesa și...

Distribuie