În 2013, Tudoran Robert Valentin, după 14 ani în cadrul aceluiași program spunea: „Mesajul meu pentru voi este acela că toți copiii, nu numai din România, ci din toată lumea, trebuie să aibă aceleași drepturi deoarece copiii cu dizabilități nu trebuie ignorați sau tratați altfel. Sunt și ei tot oameni, ba mai mult, sunt copii. Ei reprezintă viitorul nostru și, de aceea, trebuie să-i ajutăm cu tot ce putem. Chiar și cel mai mic ajutor dat dă dovadă de umanitate. În concluzie, trebuie să ne ajutăm între noi chiar de arătăm altfel sau avem diferite probleme, suntem cu toții oameni. Este important să ne unim forțele pentru a salva toți copiii”.
În 2012, în încercarea de a atrage atenția adulților asupra importanței participării copiilor la decizille care au legătură directă cu viața lor, grupul de monitorizare a drepturilor copilului, reunit în cadrul proiectelor derulate de FONPC au scris un document de poziție în care menționau: „Copiii au idei bune. Lor le trec prin minte lucruri la care adulții nu s-ar gândi. Ne dorim ca adulții să aibă mai multă încredere în noi, să manifeste mai mult respect pentru părerile noastre și să ne implice mai mult în procesele de luarea deciziilor, acasă, la școală și de ce nu și la Primărie, Parlament și Guvern. Ne dorim să participăm activ la deciziile care sunt luate în ceea ce ne privește și mai ales avem nevoie ca opiniile noastre să fie luate în considerare”.
Așadar, pentru a fi demni de încrederea pe care acești copii ne-o acordă, FONPC face un apel către părinți, autorități publice, organizații neguvernamentale, mass-media, profesioniști și către întreaga societate de a crea o lume prietenoasă copiilor în care să se reducă violența împotriva copiilor, să se prevină abandonul acestora și instituționalizarea și mai ales să se prevină sărăcia și vulnerabilizarea copiilor.În 2011, copiii prezenți la Gala pentru Drepturile Copilului au scris în imnul integrării:
Un paradis deschis copiilor/În parcuri, școli, spitale, condiții speciale/Să fie integrare și nu discriminare/ Indiferența doare, dar ne face mai tare. Cu acest prilej copiii au dat un semnal de alarmă spunând „nu există o crimă mai mare decât aceea de a ne ucide visele și speranțele”.
În 2010, un grup de 40 de copii co-organizatori ai Festivalului pentru Drepturile Copilului au scris o scrisoare deschisă autorităților publice în care spuneau: „Cerem ca până la 20 noiembrie 2011 copiii să aibă câte un reprezentant în: Consiliile locale, Consiliile județene, școli și inspectorate școlare, Parlament, Guvern, Președinție; un consilier = un copil, reprezentantul copiilor. Cerem ca până pe 20 noiembrie 2011 în România să existe Avocatul copilului, care împreună cu profesioniști specializați (avocați, procurori, psihologi, judecători, asistenți sociali etc.) să reprezinte copiii și să-i sprijine. Astăzi copiii nu sunt corect reprezentați în procese și nu există un tribunal al copiilor și nici o instituție care să le reprezinte interesele!
Astăzi, când celebrăm Ziua Internațională a Copilului, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil vă invită să reflectați la aceste opinii extrem de importante și de hotărât exprimate de către cei care reprezintă nu doar viitorul societății, ci și prezentul.
„Suntem fericiți că avem ocazia să vă transmitem ceea ce simțim, ceea ce gândim și mai ales ceea ce ne dorim, ce ne-ar plăcea să faceți pentru noi” ne transmit copiii. Este timpul să trecem la acțiune astfel încât ca toți copiii să aibă acces la servicii de sănătate, educație și justiție adaptate nevoilor lor.