Pentru al şaselea an consecutiv, într-un cadru festiv, au fost decernate, joi 3 decembrie 2015 la Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, Premiile „Janusz Korczak” pentru activităţi deosebite puse în slujba drepturilor copiilor din România.
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Ambasada Republicii Polone în România, Institutul Polonez din Bucuresti şi partenerii săi au oferit cinci premii pentru profesioniști, persoane care s-au remarcat în domeniul promovării drepturilor copilului în anul 2015 şi au contribuit la schimbarea vieţii copiilor.
Gala Premiilor „Drepturile Copilului Korczak” care a avut loc la sediul Ambasadei Republicii Polone din Bucuresti a început prin evocarea de către gazda evenimentului, Excelenţa sa Domnul Marcin Wiczek, Ambasadorul Republicii Polone în România, a personalităţii celui ce a dat numele trofeelor Drepturilor Copilului, Janusz Korczak, părintele drepturilor copilului, cel care nu a abandonat nici în ultima clipă copiii pe care îi avea în plasament. „Ideile sale au pus la baza educaţiei, dragostea inteligentă faţă de copil, înţelegerea şi respectul pentru el, considerându-l o fiinţă umană în aceeaşi măsură ca pe un adult” a spus Marcin Wilczek.
Domnul Bogdan Simion, Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil a evocat importanţa şi unicitatea Galei de premiere a ‘’Drepturilor Copilului Korczack’’ atât pentru Federaţie cât şi din perspectiva recunoaşterii eforturilor depuse de către organizaţiile neguvernamentale cu scopul apărării şi protejarii drepturilor copiilor.
Domnul Mircea Toma cunoscut jurnalist și militant pentu Drepturile Omului a fost moderatorul evenimentului. Decernarea Premiilor „Drepturile Copilului Korczak” a fost făcută de către Domnul Bogdan Simion – Preşedintele FONPC, Doamna Elena Avramescu – Centrul Sf. Dimitrie, Doamna Agnieszka Skieterska – Directorul Institutului Polonez din București. In cadrul Galei, Domnul Bogdan Sebastian Cuc – Presedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Copil si Familie’’ Dr. Alexandra Zugrăvescu ‘’ a înmânat premiul ‘’ Dr. Alexandra Zugravescu ‘’ pentru un profesionist debutant în domeniul asistenței sociale.
În cadrul evenimentului a fost lansat şi manifestul „Puterea de a transforma dizabilitatea în abilitate”, un document de poziţie iniţiat de ASCHF-R (Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic) şi susținut de FONPC. Prin acest document, cele două organizații solicită Guvernului, Parlamentului, societatii civile și întregii comunități să se implice mai activ şi mai coordonat în susţinerea persoanelor cu dizabilități.
Mai mult au fost acordate alte 6 premii pentru promovarea modelelor de buna practica ca recompensă pentru organizatiile/ persoanele cu activitate remarcabilă în sfera promovării, protecţiei şi monitorizării drepturilor copilului, persoane care lucrează pentru sau împreună cu copiii din România pentru respectarea drepturilor acestora. Identificarea modelelor de bună practică s-a realizat în cadrul proiectului “O Federaţie mai Puternică pentru Promovarea Drepturilor Copilului” implementat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, în perioada aprilie 2015- martie 2016.
„Incluziunea copiilor si a adultilor cu dizabilități este esentiala, asigurarea accesului la servicii timpurii, la servicii de calitate și responsabilizarea tuturor persoanelor, indiferent de abilităţile lor pentru a deveni cetăţeni cu drepturi depline, sunt câteva din măsurile urgente pentru care este necesar un efort comun”, se arată în document.
Pentru mai multe detalii legate de Festivalul „Drepturilor Copilului” vă rugăm să contactați echipa FONPC, persoana de contact Calin Pop, Director Executiv, Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil, email: calin.pop@fopnc.ro; Tel/Fax. (021) 326 84 58, 0753 012 866, 0753 012 896.CÂŞTIGĂTORII EDIŢIEI 2015
Laureaţii premiilor „Korczak”:
– Domnul Eugen Simion, DGASPC Neamţ, la categoria Profesionist din cadrul unei institutii / autorităti publice locale / centrale.
– Doamna Iuliana Tudor, Fundatia Inocenti filiala Bucuresti, la categoria Profesionist din cadrul unui ONG.
– Doamna Marinela Alexeanu Buttu, Asociația Hrăniţi Copiii, la categoria Profesionist pentru întreaga carieră dedicată protectiei și promovării drepturilor copilului.
O surpriză inedită a fost câștigarea trofeului la categoria ”Jurnalist” de către cele două prezentatoare ale emisiunii „Jurnal pentru copii ” Digi 24, Miruna Dumitriu și Maria Ivan. Dovadă că promovarea și apărarea drepturilor copilului trebuie să înceapă încă din copilărie.
Premiul „Dr. Alexandra Zugrăvescu”:
-Domnisoara Mihaela Morari, Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor, filiala Cluj, la categoria Tânăr debutant.
Componenţa juriului Concursului Premiile „ Drepturile Copilului Korczak ” a fost:
Doamna Anna Nicolau – Institutul Polonez, partener al Festivalului ediţia 2015 ;
Doamna Adina Şuteu – Institutul Francez, partener al Festivalului ediţia 2015 ;
Domnul Ionuţ Jugureanu – Fundaţia Parada Romania, partener al Festivalului ediţia 2015 ;
Doamna Elena Avramescu- Fundatia Sf. Dimitrie, finalist al ediţiei anterioare a Festivalului.
Evenimentul a inclus şi prezentarea rezultatelor proiectului Festivalul „Drepturilor Copilului” 2015 ; expoziţia de desene realizate în cadrul unui atelier de dezvoltare personală cu voluntarii Fundaţiei Internaţionale pentru Copil şi Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, din cadrul proiectului SMILE – Camera de joc pentru copii spitalizați pe termen lung la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „ Grigore Alexandrescu ” – Bucureşti ; un moment artistic susţinut la pian de Albert Octavian Ruscu (12 ani), elev al Colegiului „Anna de Noailles” Bucureşti; dar şi două momente artistice susţinute de patru tinere de la Fundaţia Parada.
Au luat cuvantul în cadrul evenimentului Doamna Elena Tudor Director General al Autorităţii Naţionale pentru Protectia Drepturilor Copilului şi Adopţie care a apreciat eforturile făcute de FONPC şi organizaţiile membre în folosul bunăstării copiilor din România şi Doamna Mihaela Ungureanu, presedintele Autoritătii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi care a evocat importanţa incluziunii şi accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi în contextul momentului aniversar legat de celebrarea Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Gala Premiilor ‘’ Drepturilor Copilului Korczak ‘’ s-a încheiat cu un cocktail oferit tuturor participanţilor de către gazda evenimentului, Ambasada Republicii Polone din Bucureşti.
Festivalul „Drepturilor Copilului” 2015 a fost implementat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) în parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, Ambasada Frantei, Institutul Francez, Ambasada Republicii Polone,Institutul Polonez, Ambasada Elveţiei,Delegaţia Wallonie-Bruxelles,Fundaţia Parada, Fundaţia Terre des Hommes, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, American Corner, Fundatia Sf .Dimitrie, Casa Valentina, Asociaţia Naţională de Arte Vizuale Contemporane, A.R.T. Fusion, Villa Noel, Organizatia Concordia,Fundatia Caminul Philip.
Fotografii realizate d Romica Zaharia/culturapoloneza.ro