logo-fonpc

Email

office@fonpc.ro

Telefon

0753 012 866 / 0753 012 896

După un an de negocieri și presiuni din partea organizațiilor pentru protecția copilului, Parlamentul interzice prin lege instituționalizarea copiilor sub 3 ani

Stiri

Considerăm această decizie ca fiind o încununare a eforturilor FONPC și a colaboratorilor și partenerilor săi, de a determina o schimbare fundamentală în modul în care legislativul României abordează problematica Drepturilor Copilului. Măsura adoptată, prin modificarea art. 64 din Lg. 272/2004 va influența, substanțial, într-o primă etapă, viața și șansele de dezvoltare psihică și emoțională a peste 700 de copii cu vârste între doi şi trei ani aflați în prezent în grija instituțiilor de stat şi va da şansa la o viaţă normală altor copii care în lipsa acestei decizii, ar fi fost instituţionalizaţi înainte de a învăţa să vorbească.

Rezultatele studiului Bucharest Early Intervention Project (BEIP), realizat de o echipă de cercetători americani, sub egida Institutului pentru Dezvoltarea Copilului Bucureşti pe o perioadă de 13 ani, demonstrează că instituționalizarea la vârste fragede produce modificări inclusiv la nivelul structurii creierului. Aceste modificări generează probleme de discernământ, de control al impulsurilor și de păstrare a amintirilor, la care se adaugă un coeficient de inteligență scăzut. Același studiu arată că, în cazul copiilor crescuţi în familie, fie cea naturală, fie în lipsa acesteia într-o familie de plasament, astfel de tulburări apar foarte rar. Mai mult, cu cât copilul petrece mai puţin timp într-o instituţie aceste anxietăți și tulburări emoționale sunt mult diminuate. FONPC continuă demersurile din ultimul an vizând această problemă, și reaminteşte că fiecare zi de instituționalizare a unui copil de sub trei ani afectează în mod real evoluția acestuia, crește riscul apariției întârzierilor în dezvoltare și presupune eforturi suplimentare de recuperare.

Pentru mai multe informații, vă invităm să contactați  Federatia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), Strada Batişte, nr. 11, etaj 5, ap. 13B, sector 1,  020931, Bucureşti

Telefon/ Fax: 021/ 314 66 11, 021/ 326 84 58, Telefon mobil: 0749 03 22 55.

Roxana Ogrendil – Director Executiv FONPC

Te-ar putea interesa și...

Distribuie