Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), cu sprijinul a numeroși parteneri naționali și internaționali, organizează ediția a VII-a a Festivalului “Drepturilor Copilului”.
Grație implicării din ce în ce mai active a membrilor FONPC, această manifestare, deja bine-cunoscută în România, a avut loc în fiecare an, ajungând astăzi să implice peste 1.000 de profesioniști, părinți, copiii și tineri.
Festivalul isi propune punerea în valoare a talentului şi a modului de exprimare al copiilor, acţiunile propuse fiind derulate de catre copii si pentru copii, sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte situaţia copiilor din România, dar şi furnizarea unor informaţii care să arate în ce măsură sunt respectate şi promovate drepturile copiilor. Nu în ultimul rând, prin acţiunile derulate, Festivalul oferă profesioniştilor ocazia de a veni în contact cu bune practici, facilitând o mai bună colaborare între sectorul public şi cel privat, în domeniul protecției copilului.
Acest Festival urmărește un vis al unui copil aflat într-un centru de plasament, un vis în care Vlăduț a întâlnit un înger care i-a promis că-i va dărui prieteni care să-l ajute să treacă peste momentele grele, îi va dărui o familie care îl va ajuta să devină puternic și îi va da putere astfel încât să fie fericit. Așadar, acest Festival și-a propus de la începuturile sale să aducă fericire celor care se vor alătura acțiunilor derulate în fiecare an și mai ales să aducă împreună oameni care devin prieteni ai drepturilor copilului și ai copiilor implicit.
Acțiunile derulate în cadrul Festivalului sunt menite să aducă împreună copii, părinți, ONG-uri, autorități publice locale și centrale, jurnaliști pentru a crea un spațiu în care drepturile copilului sunt o realitate, un mod de a crește și de a educa generațiile prezente și viitoare. Pentru al șaptelea an consecutiv, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) organizează Gala de Decernare „Premiile Drepturilor Copilului Korczak”, ocazie cu care va acorda 5 Premii unor persoane care au militat pentru Drepturile Copilului, care au luptat pentru respectarea acestora şi au contribuit la schimbarea vieții copiilor, pentru următoarele categorii: un profesionist din cadrul ONG, un profesionist din cadrul instituțiilor/ autorităţilor publice locale/ centrale, un jurnalist, un profesionist pentru întreaga sa carieră dedicată promovării și protejării drepturilor copilului și un tânăr debutant. „Premiul Drepturilor Copilului Korczak” este o formă de recunoaștere publică a importanței şi a valorii rezultatelor activităţilor derulate de către câștigători prin oferirea unui trofeu.
Gala „Drepturilor Copilului Korczak” ediția 2016 este un eveniment închinat copiilor și tocmai de aceea copiii vor fi protagoniștii acestei seri de 7 decembrie. Ei ne vor cânta, vor dansa, ne vor încânta cu ceea ce au gătit și vor păstra cele mai frumoase momente ale Galei în fotografii artistice.
Artiștii Galei ”Drepturilor Copilului” sunt nu doar copii talentați, premiați deja național și internațional, dar și copii speciali, care ne arată tuturor că performanța nu cunoaște limite. Vă invităm să-i cunoașteți.
Programul Galei de Decernare „Premiile Drepturilor Copilului Korczak”, EDIŢIA a VII – a, 2016, 7 decembrie 2016, Palatul Cesianu – Racoviță, îl găsiți atașat acestui anunț.
Festivalul „Drepturilor Copilului” 2017 este organizat în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Polonez, Ambasada Republicii Polone, Ambasada Franței, Institutul Francez, Ambasada Elveţiei, Ambasada Canadei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Fundaţia Terre des Hommes, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, Fundația SERA România, Organizația Concordia, Fundația World Vision România, Organizația Inocenți Filiala București, Asociația Audiologilor din România, Fundația Parada, Artmark, Fanfara PR, LesArt Aninamtion, Intermarket communication, Senia Music și Editura Nemira.