logo-fonpc

Email

office@fonpc.ro

Telefon

0753 012 866 / 0753 012 896

FONPC a participat la evenimentul de lansare a noii Strategii a Consiliului Europei pentru Drepturile Copilului

Stiri

Comitetul de Miniștri a adoptat la 2 martie 2016 noua Strategie a Consiliului Europei pentru Drepturile Copilului (2016-2021). Strategia a fost lansată în cadrul Conferinței la Nivel Înalt de la Sofia, în perioada 5-6 aprilie 2016. Bulgaria deţine în prezent preşedinţia Consiliului Europei. Participanţii au dezbătut subiecte legate de justiția pentru minori, siguranța copiilor pe internet, dar și despre riscurile la care sunt supuşi copiii, în noul context internaţional, marcat de criza refugiaţilor, de probleme economice.

Strategia lansată la Sofia va reprezenta un ghid pentru cele 47 de state membre în următorii şase ani. Documentul stabileşte cinci obiective majore în acest domeniu, printre care oportunităţi egale pentru copii, o viaţă fără violenţă pentru aceştia sau justiţie în interesul copiilor. România a fost reprezentată  de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman, de secretarul de stat la Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Ioana Cazacu. Daniela Gheorghe, directorul executiv FONPC s-a numărat printre specialiștii invitați la acest eveniment.

Daniela Gheorghe pentr RRA: ”În ultimii ani, din punctul de vedere al Federaţiei ONG-urilor pentru Copii, am putea spune că România este într-o cădere liberă în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului. România, din păcate, stă bine pe hârtie, dar stă din ce în ce mai rău în practică:  în organizarea și funcționarea direcţiilor pentru protecţia copilului, în formarea personalului, în serviciile acordate copilului, în finanţarea serviciilor și pe toată partea de implementare a legislaţiei şi a strategiei pentru drepturile copilului. Avem strategii bune, unele chiar coerente, dar, din păcate, aplicarea lor, resursele pentru aplicarea strategiilor sunt foarte scăzute”.“Astăzi, în inima Europei, noua strategie pentru drepturile copilului a fost lansată şi nu este o întâmplare că Bulgaria găzduieşte un asemenea eveniment” – spunea, la Sofia, preşedintele ţării vecine, Rosen Plevneliev. Bulgaria şi-a stabilit ca prioritate protejarea drepturilor copilului, mai menţiona oficialul de la Sofia, care preciza şi că, în ciuda dezvoltării societăţii, “violenţa împotriva copiilor nu aparţine trecutului”. La rândul său, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, menţiona că “Strategia Sofia” privind drepturile copilului trebuie să fie privită în contextul respectării drepturilor omului în Europa, care din punctul său de vedere nu se bucură de cele mai bune momente (pentru Radio România Actualități).

Criza economică, cea a migraţiei sau criza din Ucraina au avut un imens impact negativ asupra copiilor, spunea la Sofia Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks. Referindu-se în mod particular la afluxul de refugiaţi, acesta menţiona că, recent, EUROPOL a anunţat că se estimează că aproximativ 10.000 de copii ai refugiaţilor sunt daţi dispăruţi după ce au ajuns în Europa. ”Unde sunt aceşti 10.000 de copii? Unii poate au ajuns deja la familiile lor, alţii sunt însă pe drumuri încercând să supravieţuiască, iar alţii, din păcate, sunt exploataţi de reţele de criminalitate”.

Prezentă la Sofia, Federaţia ONG-urilor pentru Copii, prin directorul său executiv Daniela Gheorghe, a acordat un interviu pentru Radio România Actualități în care a apreciat strategiile pe care România le are în domeniul protecţiei copilului, dar a atras atenţia  asupra faptului că aplicarea lor lasă de dorit.

Strategia Consiliului Europei poate fi găsită la această adresă: https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=09000016805a9206.

Te-ar putea interesa și...

Distribuie